Ingrediente blat:
6 ouă
5 linguri făină
1 lingură cacao
1 pliculeț praf de copt
Ingrediente blat cu nucă:
6 albușuri
6 linguri zahăr
6 linguri miez de nucă
2 linguri făină
Ingrediente cremă:
4 gălbenușuri
200 g zahăr pudră
250 g unt
5-6 linguri cafea
Ingrediente sirop:
4 linguri zahăr
250 ml apă
esență de rom
Mod de preparare:
1. Pentru primul blat, batem albușurile spumă. Adăugăm zahărul, făina, gălbenușurile, praful de copt și amestecăm foarte bine. Turnăm aluatul într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Coacem la temperatura de 180 de grade, până se rumenește frumos.
2. Pentru blatul cu nucă, batem albușurile cu ajutorul unui mixer. Adăugăm zahărul, miezul de nucă, făina și amestecăm foarte bine. Turnăm aluatul într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Coacem la temperatura de 180 de grade, până se rumenește frumos.
3. Pentru cremă, batem gălbenușurile spumă. Adăugăm cafeaua, zahărul, amestecăm și punem compoziția la fiert, pe foc mic. După omogenizare, luăm vasul de pe foc.
4. Pentru a forma prăjitura însiropăm primul blat și îl tapetăm cu jumătate din cantitatea de cremă. Acoperim cu al 2-lea blat însiropat. Adăugăm crema rămasă și decorăm cu glazură de ciocolată.
5. Înainte de a servi, dăm la rece pentru câteva ore.